Expertiza noastră

Expertiza noastră tehnică în implementarea de proiect acoperă domenii din agricultură, siguranţa alimentelor şi dezvoltarea rurală. Pentru informaţii suplimentare pe o anumită tematică, vă rugăm să daţi click pe subiectul dorit din coloana din partea stângă sau selectaţi proiectele după categoria tehnică cu ajutorul filtrului în secţiunea Referinţele proiectului.


Gama de servicii

Gama noastră de servicii cuprinde întregul ciclu de dezvoltare a unui proiect, începând cu planificarea generală şi identificarea obiectivelor, continuând cu implementarea   proiectului şi încheind cu evaluarea acestuia. Pornind de la studiile de fezabilitate, noi folosim metode moderne de planificare în scopul generării unui program consistent, care să armonizeze cu cerinţele partenerilor. Implementarea curentă a proiectului este acompaniată de o monitorizare permanentă, problemele care apar fiind astfel identificate timpuriu şi clarificate în cadrul unui proces transparent de management între client şi partenerii proiectului.


Dezvoltarea resurselor umane

Acordăm o mare importanţă instruirii şi dezvoltării profesionale, astfel încât să formăm un personal specializat şi manageri care să deţină competenţa de a acţiona independent în ţările partenere. De asemenea, organizăm conferinţe internaţionale şi workshop-uri pe teme specifice din sectorul agricol pentru clienţii publici şi privaţi, dar şi pentru asociaţii.


Consultanţă pentru investitori

În ţările în care avem deja experienţă şi cunoaştem produsele specifice zonei respective, desfăşurăm studii de piaţă şi realizăm rapoarte pentru clienţii din sectorul privat, astfel încâ să se poată face o evaluare a posibilităţilor şi riscurilor investiţiilor private din agricultură şi alimentaţie. De altfel, mediem contacte şi afaceri pentru clienţii privaţi în cadrul planificărilor de investiţii, asociaţiilor în participaţiune (societăţi de tip „joint-venture”) şi preluării de companii.


Cooperare internaţională

ADT Projekt GmbH oferă servicii competente pentru cooperarea internaţională în domeniile relevante datorită interrelaţionării know-how-ului dintre organizaţiile calificate în sectorul agricol, alimentar şi veterinar pe de o parte, şi autorităţi, instituţii specializate, de cercetare şi de educaţie pe de altă parte.